Equal Elearning Logo               Equal Elearning Logo      Icesicon Logo

În martie 2000, Consiliul European întrunit la Lisabona a subliniat faptul că “Fiecare cetăţean trebuie să aibă abilităţile necesare pentru a trăi şi munci în noua eră informaţională.” Acest lucru nu se adresează doar cetăţenilor privilegiaţi sau celor cu abilităţi bune de învăţare ci şi persoanelor cu nevoi speciale şi dificultăţi grave de învăţare. În ciuda acestor prerogative, elevii cu dificultăţi în învăţare au avut puţine posibilităţi să deprindă tehnicile TIC, deoarece nu există soluţii şi materiale potrivite pentru nevoile lor.

Obiectivul proiectului este crearea şi promovarea metodelor e-learning pentru elevii şi chiar pentru adulţii cu nevoi speciale şi/sau dificultăţi de învăţare. Astfel, pe aceasta cale, acestor persoane le cresc posibilităţile de a beneficia de învăţarea bazată pe soluţii web şi pot participa la societatea informaţională ca membrii egali ai acesteia.

În cadrul proiectului, profesorii şi instructorii vor dispune de propria reţea, în care pot schimba păreri şi opinii asupra propriilor experienţe, îşi oferă sprijinul reciproc în ceea ce priveşte diferitele probleme pedagogice şi tehnice. Proiectul va genera noi metode de a exploata informaţile, comunicări tehnologice şi  în ceea ce priveşte nevoile speciale de învăţare, şi va încerca  să găsească noi metode la nivel naţional şi internaţional.

Scopul principal al proiectului este să promoveze egalitate în ceea ce priveşte modalitatea eLearning şi TIC, în special pentru elevii cu nevoi speciale. Grupurile ţintă primare sunt formate din elevi ce au dificultăţi de învăţare grave, precum şi pentru elevii cu studii minime şi/sau din cauza vârstei înaintate sau a circumstanţelor nefavorabile.

Dorim ca oamenii ce lucrează cu aceste grupuri să recunoască posibilităţile elearning-ului prin oferirea metodelor, modalităţilor şi a ghidării. Proiectul va oferi noi oportunităţi de învăţare, modalităţi e-learning şi materiale didactice în format electronic  potrivite pentru grupurile ţintă.

Proiectul oferă noi oportunităţi de învăţare, modalităţi e-learning şi materiale internet potrivite pentru grupurile ţintă. În timpul proiectului Equal elearning, platforma Severi va fi tradusă în toate limbile din cadrul programului pentru ca organizaţiile partenere să îl poată ghida. O parte a proiectului o reprezintă localizarea noilor sarcini şi a materialelor pentru elevii cu nevoi speciale, deoarece nici o metodă fără conţinut nu poate fi condusă în mod efectiv. Desfăşurarea programului Severi transferă inovaţia şi informează despre aplicabilitatea acesteia prin diferite grupuri de utilizatori şi în diferite culturi. În timpul proiectului, profesorii şi instructorii îşi vor forma propria lor reţea prin intermediul căreia îşi împărtăşesc experienţele.

Potenţialii beneficiari

·      Şcoli şi organizaţii ce lucrează cu elevii şi persoanele cu nevoi speciale;

·      Organizaţiile administrative ce se ocupă de învăţământul special; aceste organizaţii iau decizii cu privire la sistemul educaţional, instruirea profesorilor şi dezvoltarea mediilor educaţionale şi sunt mult mai conştiente de metodele TIC în instruirea specială;

·      Centrele de instruire şi alte organizaţii asemănătoare ce pot obţine mai multe informaţii destre conţinut şi materialele de studiu potrivite pentru elevii şi persoanele cu nevoi speciale.


Studenţii cu dificultăţi de învăţare ce folosesc tehnologii informatice şi metode de învăţare pe internet
Mai multe detalii despre proiect puteti afla accesand site-ul oficial al proiectului:  http://equal-e.net/